Ziua I
Ajunși în Moldova lui Ștefan cel Mare și Sfânt pe 11 August, o mică echipă de voluntari ai NEAMUNIT, au pregătit locul de campare, au mers la Putna pentru Binecuvântare și Închinare lui Stefan Vodă.
Obiectivul principal imediat fiind ridicarea catargului inalt de 12 metri, plus Crucea din varf, pe Dealul Crucii care străjuiește Sfânta Mănăstire Putna!
Astfel, vineri dupa amiază am săpat groapa pentru Fundație si mai tarziu, intr-o mobilizare ostășească, pe seara, pana noaptea la ora 02.30 am reușit cu ajutorul lui Dumnezeu să turnam fundația!
Primul pas a fost făcut.
Alături de Părintele Ionuț Ciobanu din Voitinel și Părintele Bogdan Negrea din Putna, care împreună cu o mână de voinici s-au ostenit până târziu alături de noi, aveam să simțim binecuvântarea Sfântului Voievod Stefan cel Mare.
Am cântat Troparul Sfântului și am coborât bucuroși în noapte lăsând în urmă crâmpeie de istorie.
Începea tabăra națională “FII AI ROMÂNIEI“, la Putna, lângă Măria Sa Ștefan, ocrotitorul organizației noastre, iar toate drumurile aveau să se unească aici, pentru 10 zile.
În ziua Sfinților Martiri Brancoveni , luni 16 August, pentru a celebra “ Continuitatea unui Ideal “, la Putna – 150 de ani, urma să înălțăm Sfântul nostru Tricolor.
In Trei culori, treimea pământească,
Stindard ce va purta în veci credința strămoșească.
Rămân Român!