Asociația Neamunit a lansat în spațiul public o petitie prin care solicita Parlamentului României sa decida amanarea alegerilor parlamentare programate pentru 6 Decembrie 2020 până dupa finalul sezonului rece, pe 1 Aprilie 2021.
 
Cei care sunteti de acord cu acest demers, va invitam sa semnati aceasta petitie folosind link-ul anexat.
 
Mentionam ca acesta petitie a fost inaintata și oficial catre Parlamentul României.
 
Iata mai jos un extras din continutul petitiei, cu motivele principale ale solicitarii:
 
1. La această dată, în România se înregistrează zilnic o medie de 4000-5000 de cazuri nou confirmate de infectare cu Covid-19, trendul fiind unul ascendent, iar organizarea alegerilor în mai puțin de 2 luni – care presupune deplasarea a milioane de cetățeni și interacțiunea dintre aceștia în spații închise – prezintă riscul major de a accelera exponențial numărul de îmbolnăviri.
 
2. Sistemul ATI, utilizat preponderent pentru cazuri grave Covid, este deja la peste 75% din capacitate, și, urmând actualul trend de creștere a numărului de cazuri, acesta poate ajunge la capacitate maximă, ceea ce va perturba serios funcționarea sistemului de sănătate din România și va pune în pericol sănătatea și viața cetățenilor români care necesită îngrijire în ATI în această perioadă.
 
3. Având în vedere că suntem aproape și de începerea perioadei de timp friguros, pe lângă epidemia de Coronavirus va începe în paralel și gripa sezonieră, precum și alte afecțiuni acute contagioase, specifice sezonului rece, ceea ce va pune o presiune suplimentară pe sistemului sanitar, presiune pe care acesta nu o va mai putea prelua. Desfășurarea alegerilor în plin sezon friguros poate duce și la răspândirea altor boli contagioase, iar mai mulți experți din SUA susțin că suprapunerea sezonului gripal anual cu epidemia de Coronavirus ar putea intensifica evoluția pandemiei de Covid-19.
 
4. În perioada de dinainte de desfășurarea alegerilor locale din 27 septembrie, media numărului de cazuri de noi infectări confirmate a fost de 1300 pe zi, iar în perioada imediat următoare, numărul de infectări practic a explodat, ajungându-se în 14 zile la peste 4000 de cazuri noi pe zi – cel mai mare număr de la începutul pandemiei. Urmărind statistica evoluției cazurilor dinainte și după alegerile locale, este clar faptul că încăpățânarea autorităților de a organiza alegerile în condiții de pandemie, a dus la o explozie a numărului de infectari, cazuri grave și de decese.
 
5. La această dată, capitala și alte orașe din țară au intrat deja în scenariul roșu, și în multe alte localități se prefigurează intrarea în același scenariu. În aceste condiții, când trendul este în mod clar negativ, și pandemia este în clară expansiune, se impun tot mai multe restricții pe plan local și național, iar evoluția situației epidemiologice este total imprevizibilă, făcând nerealistă și riscantă programarea unor alegeri naționale peste numai câteva săptămâni, care presupun în prealabil și o lună de campanie electorală în toată țara, ceea ce induce riscuri suplimentare, chiar cu luarea unor măsuri de precauție.
 
6. Autoritățile statului au luat măsuri drastice care au restrâns numeroase drepturi și libertăți cetățenești: masca obligatorie în spatiul public, restaurantele, cinematografele, sălile de spectacol, cafenelele, școlile, bibliotecile sunt închise, pelerinajele – o formă fundamentală de exprimare a libertății religioase – au fost anulate, deși aceste manifestări se puteau organiza în aer liber și cu distanțare socială, deci cu un risc scăzut de infectare. Spre deosebire de acest tip de manifestare, alegerile se organizează în spații închise, de mici dimensiuni, presupunând circulația a câtorva mii sau sute de persoane prin aceeași cabină de vot, care este imposibil de dezinfectat corespunzător după fiecare votant, ceea ce duce la un risc crescut de infectare și cu utilizarea repetată a ștampilei de vot de către fiecare alegător, a cărei dezinfectare apare ca fiind la fel de greu de realizat. De asemenea, membrii comisiilor sunt obligați de circumstanțe să lucreze timp de aproape 24 de ore în aceeași încăpere, la mică distanță unul de altul – un factor care crește riscul de infectare între aceștia, aerisirea frecventă a încăperilor în luna decembrie nefiind o opțiune viabilă.
 
7. În data de 17 octombrie, vârful de lance al luptei autorităților statului împotriva noului Coronavirus, domnul Raed Arafat, a declarat că pandemia este ca și scăpată de sub control și e foarte probabil că răspândirea infecției nu mai poate fi stăvilită, ceea ce creează un context extrem de nefavorabil pentru organizarea și desfășurarea unor alegeri la nivel național peste câteva săptâmâni.
 
8. Reprezintă o veritabilă restrângere a dreptului la vot organizarea alegerilor parlamentare în luna decembrie a anului curent, având în vedere faptul că există posibilitatea ca, din cauza stării de teamă ce s-a creat la nivel național, cu privire la virusul care afectează viețile oamenilor, să se prezinte un număr nesemnificativ de persoane, la vot. Astfel, pentru a evita restrângerea indirectă a dreptului la vot, este oportun și necesar, a se amâna perioada alegerilor, păstrându-se scopul imediat al normelor legale și, totodată, este important a observa că aceste amânări în niciun caz nu afectează substanța drepturilor electorale, ci din contră, sunt menite a asigura respectarea drepturilor constituționale, precum și aplicarea lor. Prin amânarea de urgență a alegerilor parlamentare, se urmărește efectivitatea dreptului de a alege, iar nu restrângerea exercițiului acestuia.
 
CONCLUZIE: În baza argumentelor mai sus menționate, în calitate de cetățeni ai României, solicităm Parlamentului și Guvernului României să amâne de urgență desfășurarea alegerilor parlamentare de pe 6 Decembrie 2020 până pe data de 1 Aprilie 2021, dupa terminarea sezonului rece, atunci când evoluția pandemiei va putea fi controlată.