Neamunit pentru Ei – Ediția 60

Ediția de astăzi acțiunii NEAMUNIT pentru ei – Ciorbite pentru bunicuțe – a fost dedicată memoriei prietenului nostru Mihai Făgădaru, plecat prematur dintre noi acum un an!

Așa cum și-ar fi dorit totul a fost în spirit de familie, familia Neamunit.
Cu pace, voie bună și atmosferă de familie.
Azi mângâiați de soare ne-am unit pentru tine, Mihai, și datorită ție peste o sută de porții de mancare caldă și alte pachete au ajuns la oamenii străzii.

Dumnezeu să te odihnească, frate!


Redăm mai jos mesajul Secretarului General al Asociației NEAMUNIT, Andrei Dincă, postat în ziua înmormântării fratelui nostru Mihai:

21 noiembrie 2021
„Am fost azi la înmormantare. Astazi, Mihai s-a intors, mult prea devreme, în pamantul din care am fost toti facuti, si în care trebuie sa ne întoarcem cu totii, cand ne vine ceasul. În memoria lui Mihai (Serafim, asa cum l-am cunoscut eu), as vrea sa transmit trei mesaje importante, care au legatura directa cu el.

Primul: Despre eroi, Don Quijoti si nebuni întru Hristos.

Mihai i-a iubit si i-a cautat toata viata pe eroii si martirii nostri discreti si nestiuti, cei care au patimit în inchisorile comuniste ani grei, fara a-si pierde credinta si demnitatea. Unul dintre acestia este si Demostene Andronescu – poet si marturisitor al temnitelor comuniste, un om de care Mihai a fost apropiat, si pe care l-a repectat si l-a iubit. Cand ma gandeam azi la înmormantare la Serafim, mi-a venit în gand o poezie de-a lui Demostene Andronescu, care cred ca îl caracteriza: „Unde-s nebunii”:

„Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?
E, Doamne, lumea plină de cuminţi,
E plin pămîntul de martiri şi sfinţi
Atinşi de filoxera-nţelepciunii.

Tăcută-i gloata de-nţelepţi ca sfinxul
În faţa lumii şi-a nemărginirii
Şi-ascultător de rînduiala firii,
Cu un plăvan în jug trudeşte insul.

Scîncesc cuminţii-n chingile durerii
Şi, sîngerînd din răni adînci blîndeţe,
Lîngă neveste mor de bătrîneţe,
Necutezînd să tragă spada vrerii.

Boleşte omenirea ca o juncă
Şi nimeni nu-i ca să-i sloboadă sînge;
S-a-mpotmolit istoria şi plînge,
Cu prora-nfiptă într-un colţ de stîncă.

Nu se mai nasc nebuni care s-o mîne
Cu bîta de la spate, ca pe-o vită,
Acestui veac să-i pună dinamită
Şi evu-nţelepciunii să-l dărîme.

O! Doamne, Doamne, unde-s Don Quijoţii?
E lumea plină de-alde Sancho Panza
Ce nu-ndrăznesc să mînuiască lanza,
Ci scutieri cuminţi se vor cu toţii.

Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii
Să tragă spada şi să taie nodul?
Tînjeşte după glorie norodul
Şi nu-s Cezari să-l treacă Rubiconii…

Sloboade, Doamne,-n lume nebunia,
S-o răvăşească şi să o răstoarne,
Ca un berbec să ia pămîntu-n coarne
Şi-acestui veac să-i surpe temelia!”

Mihai a fost unul dintre putinii Don Quijoti ai vremurilor noastre.
Al doilea: Este un mesaj lansat de el în online nu cu multa vreme în urma, care reprezenta filosofia lui de viata crestina, dar si un fel de testament si îndemn duhovnicesc catre toti cei care l-au cunoscut si au tinut la el.

“Să iubești, fără să fii iubit. Să slujești, fără să fii prețuit.
Să dăruiești fără să ți se mulțumească. Să te jertfești și fără să ți se recunoască.
Să ierți, fără să fii iertat. Să-l susții pe cel care te-a lepădat.
Să rămâi liniștit, deși ești nedreptățit. Să crezi, deși nu vezi față în față.
Să crezi, deși nu ești pe deplin lămurit. Să investești, cladind fără speranțe.
Să taci, pentru a nu face rău aproapelui. Să vorbești de dragul adevărului.
Să te jertfești pentru dreptate. Să înduri, fără să murmuri, fără să cartesti.
Totul să-ți aparțină, dar tu de toate bucuros să te lipsești. Luptă-te, suflete, că să primești acest har!”

Mesajul acesta izvoraste din sfaturile duhovnicesti primite de la parintele Iustin Pârvu, marele duhovnic si marturisitor al închisorilor, pe care Serafim l-a cunoscut si l-a iubit nespus de mult.

Al treilea: Este mesajul esential pentru el si pentru noi toti, care reiese chiar din fragmentele din Apostol si din Evanghelie care se citesc la slujbele de înmormantare, si care s-au citit si azi, la înmormantarea lui Mihai. Despre nadejdea si credinta în Înviere.

“Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde. Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El.” – Sfantul Apostol Pavel catre tesaloniceni.

Iar Iisus Hristos ne spune, în Evanghelia dupa Ioan: “Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.”.

Pot sa spun cu mana pe inima ca, foarte putini oameni pe care i-am cunoscut în viata mea au avut o credinta atat de puternica si neclintita în înviere precum Mihai.

Domnul Dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca în împaratia Sa cereasca, frate. Ne vedem la Învierea cea de obste, cu voia lui Hristos Judecatorul.”