TABĂRA NAȚIONALĂ “FII AI ROMÂNIEI“
23 AUGUST 2020 ADAMCLISI JUDEȚUL CONSTANȚA

„Tabăra dintre duzi”

Ziua I
24.08.2020
E ora 06.30 și s-a auzit fluierul care deschidea oficial tabăra națională.
FAR – Adamclisi 2020.
Urmează ridicarea drapelului și intonarea imnului, activități care se vor repeta zi de zi, până duminică, ultima zi a taberei.

Cu o seară înainte am citit cu toții, împreună, acatistul Sfântului Ștefan cel Mare, ocrotitorul nostru, și am luat binecuvântarea părintelui Ștefan C. de la Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din localitate.

Obiectivele noastre pe parcursul celor 10 zile au fost următoarele:
* Ajutorarea Mănăstirii Sfântul Apostol Filip, care a fost, nu demult, cuprinsă de flăcări.
* Instalarea unui catarg și a unei troițe în centrul orașului, întru Slava lui Dumnezeu și pentru cinstirea eroilor Armatei Române și ai rezistenței anticomuniste din Munții Dobrogei.
* Dialoguri și interacțiune cu localnicii, cu tinerii și copiii din Adamclisi.
* Ateliere de pictat icoane, clase de autoapărare, discuții despre siguranța și conștientizarea pericolului traficului de persoane.
* Cursuri de dans popular din diferite zone ale țării.
* Strângerea legăturilor dintre camarazii veniți din toată țara în această tabără, socializare.

* Muncă voluntară și rugăciune împreună.

Mulțumim pentru sprijin Primăriei din Adamclisi, doamnei primar și domnului vice-primar pentru sprijinul necondiționat de care au dat dovadă.
Ca o notă personală:
Deși aflată în plină campanie electorală, doamna primar NU s-a folosit o clipă de noi. Mai mult de atât, la Sfințirea troiței, unde a participat și IPS TEODOSIE cu un sobor de preoți, aceasta a scos toate bannerele și însemnele electorale din zonă.
Un gest ce merită adus aminte.
Asta demonstrează din nou că omul sfințește locul și nu partidul din care face parte.
Cinste dânsei.