Ajunul Sfântului Nicolae a fost marcat, în mod simbolic, prin altruism, generozitate și dedicare la Fundația Nane.
Voluntarii Neamunit au fost ajutoarele lui Moș Nicolae, în cadrul unei întâlniri în care s-au împărtășit emoții datorate clinchetului copiilor, ce ne-au încântat cu ajutorul colindului sfânt și bun.
Prietenii lui Nane sunt dornici să trăiască în comuniune de iubire, să iubească şi să fie iubiţi, prin acumulare de cunoştinţe noi şi prin creativitate, au desenat braduți și i-au împodobit parcă după sufletul lor unic, cu ajutorul voluntarilor.
Toate aceste activităţi ne arată însă că frumuseţea cea mai mare este bunătatea sufletului iubitor de Dumnezeu şi de semeni.
E limpede că, fără candoarea sufletului de copil, nu poţi discuta cu moşul.
„Pre cel care dă cu voie bună iubeşte Dumnezeu” (II Corinteni 9, 7).
Bucurie sfântă tuturor!