Anunț important :

Dragi prieteni, susținători sau voluntari “ NEAMUNIT “.

De circa 2 săptămâni am început campania de voluntariat în sprijinul persoanelor vulnerabile pe toată perioada stării de urgență.

“ NEAMUNIT PENTRU ROMANIA “
🇷🇴

Toate celelalte acțiuni de ecologizare, plantare, conferințe, tabere etc se amână până la o dată ce va fi comunicată ulterior.

Ne vom concentra toate forțele pentru a pune umărul la depășirea crizei actuale, prin posibilitățile noastre, cu toată dragostea și dăruirea cu care de 7 ani ne ducem la bun sfârșit proiectele.

ASOCIATIA NEAMUNIT este o organizație NONPROFIT înscrisă la Judecătoria Sect. 3 Bucuresti, având certificat de înreg. fiscală nr: 32722884.

Pentru a evita orice probleme și eventuale înșelătorii declarăm următoarele:

– toți voluntarii Asociatiei NEAMUNIT vor avea în permanență asupra lor LEGITIMAȚIA DE VOLUNTAR ( la vedere ) precum si Adeverința care atestă calitatea de voluntar (semnate si ștampilate) si faptul ca fiecare dintre acestia au semnat contract de voluntariat cu Asociatia NEAMUNIT adaptat la situatia actuală.

Se legitimează împreună cu actul de identitate, legitimația NU este transmisibilă.

– toți voluntarii au primit si semnat actul aditional si declaratie pe propria raspundere că nu au intrat in contact cu persoane suspecte de CoVid 19 si nu prezintă simptome de răceală sau au alte afectiuni.

– toți voluntarii au primit un “ kit “ ce constă în igienizant, măsti și mănusi si au primit totodata si instructajul sanitar si metodologia muncii. ( chestionare beneficiari cu privire la situatia lor actuala, nevoi etc)

– toți voluntarii se obligă să respecte ordonanța militară în vigoare și vor avea asupra lor :

Legitimatia de Voluntar
Adeverinta voluntar
Act de identitate
Foaia de parcurs cu adresa, persoana si detalii despre deplasarea in scopul actiunii de voluntariat
Declaratia pe proprie răspundere emisă de Guverul Romaniei.

– toate cererile primite trec prin Secretariatul NEAMUNIT care le sortează și distribuie pe sectoare, în cazul Capitalei și deleagă voluntarii care vor merge pe teren cu masinile organizatiei.

-toate drumurile, deplasările, si persoanele ajutate sunt înregistrate și îndosariate de secretariatul NEAMUNIT si se aprobă de către Departamentul special creat pentru această situatie.

Voluntarii NEAMUNIT vor raporta centrului orice situații neplăcute sau care intră sub incidența legii si aceștia vor contacta imediat autoritățile.

Voluntarii NEAMUNIT – numiti generic Fii ai României, după organizația de tineret a NEAMUNIT, cu același nume NU percep TAXA PENTRU AJUTORAREA PERSOANELOR SI NU ACCEPTA ATENȚII SI/SAU BANI SAU ALTE FOLOASE. ⛔️

În afară de toate acestea oferim gratuit, online, și consultanță juridică in ceea ce privește ordonanța si restricțiile impuse. 👩🏻‍🎓

Donatiile pentru Asociație se fac transparent in contul deschis la CEC BANK – sucursala Victoriei. 

Ne puteți ajuta popularizând acest mesaj și dacă știți cazuri le puteți aduce in atenția noastră dupa cum urmează:

ne scrieti un mesaj in privat(inbox)
Mail :

[email protected]
[email protected]

Tel:

+40723191709
Voluntar – Daniela Florea
sau
+40732343733
Secretariat Neamunit

Nu dati datele dvs. public in comentarii si nici date de card sau orice acte.
Voluntarii nostri NU vor cere nimic altceva decât detalii despre sanatatea dvs si necesitatile pe care le aveti si doar la telefon.
La adresa se vor legitima dupa cum este scris mai sus.

Mulțumim Tiriac Auto care ne-a oferit două mașini de transport pentru a eficientiza munca noastră.
Nu au cerut nimic, dar noi le mulțumim.

Mulțumim si Magic FM Romania care au distribuit si popularizat mesajul nostru.

Cei care vor să ne ajute cu alimente ( este mare nevoie ) sunt rugați să ne contacteze si ne putem întâlni la sediul nostru din Str. Poterași nr. 15 în urma unei programări evitând si noi pe cât posibil întâlnirile în această perioadă.

Dumnezeu să ne ajute și să trecem cu bine si peste asta!
Fiți sănătoși, la trup, la minte si la suflet.

Doamne Ajută tuturor.